Cum Să Rulezi Un Nod Bitcoin Pe Windows 10 (Ghid Complet)

in #steemromania6 years ago


În ecosistemul Bitcoin, nodurile sunt un element esențial care ajută la efectuarea tuturor operațiunilor. Pe scurt, atunci când utilizatorul X trimite o anumită sumă de BTC în portofelul amicului Y, nodurile trebuie să verifice întâi dacă procesul s-a efectuat corect, să valideze tranzacția și să o trimită către mineri pentru ca ea să fie introdusă în blocuri (în caz că ați uitat, vorbim despre tehnologia blockchain - lanțul de blocuri).

La fiecare 10 minute, un nou bloc este descoperit de către mineri și în el sunt introduse tranzacțiile validate în ultimul interval de timp. Abia odată ce operațiunea a fost introdusă în blocuri putem vorbi despre un proces finalizat și ireversibil, specific criptomonedelor. Iar nodurile joacă un rol esențial în rezolvarea operațiunilor printr-o validare a blocurilor.

Într-un limbaj și mai simplu: dacă minerii sunt responsabili pentru descoperirea de noi blocuri și sunt recompensați financiar în BTC, nodurile validează tranzacțiile din sistem și blocurile nou-introduse. Sunt inspectorii rețelei care au grijă ca tot procesul să se desfășoare în conformitate cu regulile stabilite și ajută la extinderea lanțului de blocuri: cu cât lanțul devine mai lung și se investește în el mai multă putere de procesare, cu atât sistemul este mai sigur și mai rezistent la atacuri care ar putea încerca să destabilizeze totul prin înființarea unor lanțuri paralele.

Vestea bună este că nodurile pot fi rulate de către oricine are un calculator și o conexiune la internet. Vestea proastă este că nu vei primi recompense financiare pentru contribuția ta.


A rula un nod este un act voluntar pe care posesorii de Bitcoin îl realizează pentru a-și proteja investiția. Tu ești cel care alege versiunea de software folosită, tu alegi dacă implementezi sau un technologii noi precum SegWit sau Lightning Network și prin contribuția ta creezi un echilibru în sistem. Este ca și cum ai avea un vot pe care îl aloci grupului pe care îl consideri cel mai potrivit cu ideologia ta: iar faptul că Bitcoin are mai multe tabere și școli de gândire este un factor care ajută la menținerea descentralizării.

Însă software-ul esențial este creat de programatorii Bitcoin.org - cu siguranță există și alte versiuni, însă aceasta este specifică maximaliștilor (cei care vor să transforme Bitcoin în moneda esențială a internetului) și integrează toate funcțiile. Pentru a-l descărca, accesați pagina de download de pe siteul Bitcoin.org și asigurați-vă că browser-ul web indică un lacăt în fața adresei (prin care sunteți siguri că aveți o conexiune criptată, comunicațiile sunt sigure și vă aflați pe site-ul care trebuie). Pe scurt, copiați adresa aceasta în browser: https://bitcoin.org/en/download


Sursă Imagine: Le Programmeur Maroccain

Cerințele de sistem sunt accesibile oricui: 2 GB de RAM, o conexiune la internet cu trafic nelimitat și viteză de peste 100 kb/secundă, aproximativ 200 GB de stocare pentru a descărca tot lanțul de blocuri și o versiune de Windows mai nouă de 7.

Tot ce trebuie să faceți pe site este să descărcați versiunea corespunzătoare sistemului de operare și să rulați meniul de instalare. Atenție: se recomandă instalarea și stocarea pe o partiție separată față de cea unde aveți sistemul de operare și documentele importante, astfel încât să nu aveți vreodată probleme cu datele. Dacă aveți un stick, SSD sau hard disk extern pe care să-l folosiți pentru nod, atunci este perfect: instalați lanțul de blocuri acolo.

În timpul instalării, firewall-ul de Windows vă va cere permisiunea pentru ca aplicația Bitcoin să acceseze internetul. Permiteți-i și mergeți mai departe.

O alegere importantă ține de interfață: GUI sau daemon. Prima dintre ele este cea mai prietenoasă pentru începători și are toate elementele vizuale, iar cea de-a doua este destinată avansaților și se bazează pe introducerea de linii de cod pentru comenzi. Ambele pot fi instalate, dar una singură poate fi rulată la deschidere.

Odată finalizată instalarea, va trebui să deschideți aplicația Bitcoin Core și să îi permiteți să realizeze sincronizarea cu lanțul de blocuri. Atenție: este important să stocați cei 200 GB pe o partiție separată sau pe un disc extern și există șanse să primiți alerte pentru viruși (pe care le puteți ignora). Având atâtea milioane de tranzacții și utilizatori, blocurile din Bitcoin au fost uneori încărcate cu viruși - care însă nu sunt activi și nu vă afectează sistemul, ci au rămas permanent înregistrați în blocuri. Dar pentru orice eventualitate, se recomandă utilizarea unei partiții separate: nu amestecați documentele importante cu fișierele din nodul pe care sunteți pe cale să-l rulați.

După câteva ore, lanțul de blocuri va fi descărcat și veți putea să contribuiți activ la sistemul Bitcoin.


Cât timp veți ține calculatorul deschis și aplicația Bitcoin Core deschisă, deveniți automat unul dintre nodurile care validează tranzacții și blocuri. Consumul de resurse este moderat, nu solicită prea mult procesorul, dar ocupă o parte din memoria RAM. De asemenea, o parte din banda de internet va fi ocupată și va trebui să vă obișnuiți cu viteze reduse pentru alte activități. Însă acesta este prețul pe care trebuie să-l plătiți pentru securizarea rețelei.

Felicitări, tocmai ați început să rulați un nod de Bitcoin pe Windows! Dacă sunteți generos de fel, puteți bifa căsuța prin care îi permiteți aplicației Bitcoin Core să pornească de fiecare dată când deschideți calculatorul. Informații suplimentare și suport tehnic în limba engleză puteți găsi aici: https://bitcoin.org/en/full-node#windows-instructions


Oameni cu reputație din domeniul criptomonedelor, precum Charlie Lee și Nick Szabo, consideră că nodurile sunt precum ceasurile de mână: poți oricând să îi ceri altcuiva să-ți spună ora exactă, dar este mai sigur și mai bine pentru gestionarea propriului timp să o setezi singur și să porți ceasul. Astfel, atunci când un sistem descentralizat încearcă să determine ora exactă, tu vei fi unul dintre cei consultați și îi vei opri pe cei care încearcă în mod deliberat să îi dezorienteze pe restul.

În termen nepretențioși și accesibili oricui, rularea unui nod Bitcoin este echivalentul deschiderii unui client de BitTorrent - doar că nimic din conținut nu este ilegal și nimeni nu îl poate modifica în mod arbitrar. Nodurile stabilesc dacă regulile sunt respectate și dacă tranzacția din sistem este corectă (la fel cum în uTorrent se verifică fișierele după descărcare pentru a vedea dacă sunt întregi).

Opțional: Software-ul Bitcoin Core vă permite să utilizați și servicii de portofel electronic din interfață.


Cu alte cuvinte, vă puteți stoca și tranacționa monedele BTC din interfață. Cu toate acestea, metoda nu este foarte sigură și necesită pași suplimentari pentru securizare: VPN sau routing prin ToR (pentru ca datele să nu fie automat asociate cu portofelul dumneavoastră și pentru a evita situațiile unde sunteți urmărit prin programe de tip spyware sau trojan), iar eventual se recomandă și criptare și back-up pentru fișierul wallet.dat care stochează cheile de acces. Găsiți mai multe informații despre acest proces aici: https://www.techradar.com/how-to/how-to-run-a-full-bitcoin-node.

Cu toate acestea, nu pot recomanda stocarea de monede într-un portofel conectat permanent la internet, mai ales într-un ecosistem plin de viruși precum Windows. Sistemul de operare Microsoft este plin de vulnerabilități exploatabile și modalitatea cea mai bună de păstrare a criptomonedelor este un calculator fără acces la internet, pe o bucată de hârtie (cold storage, sau o adresă care nu este asociată vreunei aplicații și care poate fi activată prin introducerea seed keys) sau printr-un Ledger Nano sau Trezor. Probabil că voi scrie un articol viitor mai detaliat despre asta, dar concluzia acestei secțiuni este simplă: nu aveți prea multă încredere în securitatea Windows și nu stocați criptomonedele pe un sistem conectat permanent la internet, care poate fi atacat.

 


Posted from my blog with SteemPress : http://lumeacripto.ro/cum-sa-rulezi-un-nod-bitcoin-pe-windows-10/

Coin Marketplace

STEEM 0.26
TRX 0.11
JST 0.032
BTC 64799.61
ETH 3102.94
USDT 1.00
SBD 3.83