Negruța era mică, vioaie și mereu zâmbitoare, chiar dacă soțul ei, un român mai prieten cu băutura decât cu Negruța și copiii făcuți cu ea, o mai altoia din când în când. In special sâmbăta seara, când mai primea băutură de pe la Șorley, sau de la Salamandra, care pe vremea aia erau niște șandramale din tablă, întunecate și mai mereu șiroind de la aburul studenților în pufoaice, care își beau berile visând la ce-o să facă ei a doua zi în Piață, sau care pe unde.

Dar chiar dacă mai venea cu ochii vineți, Negruța tot zâmbea, și continua să își iubească bărbatul, pentru care, aveam să aflăm mai târziu, fugise de-acasă, de pe undeva din Ardeal, de frica lui taică-su, bulibașă mare., care atunci când a auzit că-l iubește pe prăpăditul ăla, a jurat să-l omoare.

Așa că în loc să stea în vreun castel cu turnulețe din cositor, Negruța dormea acum sub niște cartoane, undeva in spațiul viran imens de dupa caminul E din Grozavești. Noi nu prea dădeam pe acolo, că ne era frică, dar ei nu-i era. O știau toți câinii vagabonzi, de care noi ne mai feream, mai ales dimineața, când ne îndreptam pe 3-4 cărări spre stația de Metrou de peste drum.

Nu cerșea, Negruța, cerea de muncă. Să mai facă un pic de curățenie prin camerele studenților, cu care vorbea întotdeauna respectuos, pentru că ei, de pildă, știau carte și puteau chiar citi, nu doar număra bani, cât știa ea.

Venea mai mult prin Cecenia, terasa din spatele B-urilor, o altă șandrama de tablă, care bineînțeles că avea alt nume, dar care era știută de toți ca fiind Cecenia, pentru că, din cauza bețivilor care strigau până dimineața, studenții din B-uri aruncau borcane goale pe la 3-4. Așa, ca să-i sperie. Uneori, era periculos în Cecenia.

De-aia Madame Bovary, marea prietenă a Negruței, nu prea dădea pe acolo. Stătea mai mult pe la Cioncione, o terasă din căminul A, pe care o mai și închidea uneori, înțepenită la tejghea alături de Augustin, un coleg de-al nostru de la Litere, băiat simpatic și un ficat remarcabil.

Nu o chema Madame Bovary, evident, așa îi spusesem noi, pentru că mai mereu o vedeam dimineața, la cafea, cu buzele supte (își pierduse dinții de mult), cu un trenci imens fâlfâind pe lângă ea, picior peste picor și parând mereu că așteaptă pe cineva, care trebuia să apară din moment în moment, în timp ce trăgea din chiștoacele care niciodată nu se terminau.

Madame Bovary nu cerșea, dar dacă îi luai o cafea, se bucura.

Iarna dormea pe caloriferul de la ultimul etaj din căminul A, un loc pe care, de vreo câteva ori, l-am disputat aprig, obosit fiind și vorbind chiar și mai dezarticulat decât ea. Mai mereu ea câștiga caloriferul, iar eu mă târam bărbătește prin ger până la metrou, nervos, dar cumva bucuros că am făcut un fel de faptă bună. Da, cam așa erau diminețile de iarnă în Grozăvești.

Dar de primăvara până toamna, Negruța și Madame Bovary își petrceau amândouă nopțile în spațiul viran imens de după căminul E, un loc în care nu am ajuns niciodată pe vremea când ele doua îl stăpâneau regal.

Pe locul ăla se află acum Carrefour Orhideea.

Mi-am amintit pentru câteva minute de ele în timp ce treceam prin parcare, poate chiar prin locul unde erau cartoanele Negruței, traversând pasajul Basarab, către Bricodepot, de unde mi-am luat niște cutii de carton.

Pentru mutat.

Disclaimer: sometimes I write in Romanian. Bear with me.

---

I'm a serial entrepreneur, blogger and ultrarunner. You can find me mainly on my blog at Dragos Roua where I write about productivity, business, relationships and running. Here on Steemit you may stay updated by following me @dragosroua.

---

Wanna know when you're getting paid?

	I know the feeling. That's why I created steem.supply, an easy to use and accurate tool for calculating your Steemit rewards

It's free to use, but if you think this is a useful addition, I'd appreciate your witness vote.

Thank you!

Psst: new to Steemit? Start Here