165 de zile #lasemafor: Ziua 4 - Mamă rea

Cobor geamul pe jumătate, trag aer în piept și mă chinui să nu mai fiu o mamă rea. Știu că Universului trebuie să-i transmiți afirmații pozitive, dar în momentul ăsta îmi este cam greu să văd partea bună a lucrurilor.

Mă uit în oglinda retrovizoare și îmi văd fetița care se uită senină pe geam; cântă încetișor „Lele vulpe, fii cuminte”. Îmi amintesc cum m-a luat în brațe după ce am țipat la ea, cum s-a uitat la mine cu ochi calzi, de parcă ar fi vrut să-mi trimită prin ei toată iubirea din lume.

După o noapte lungă care s-a sfârșit cu o trezire bruscă, după refrenul „Țiți mami” la două minute după ce țiți mami oricum se întâmplase, îmi este cam greu să-mi adun empatia și răbdarea. Știu că sunt și eu om, sigur că știu, dar mă întreb dacă mamele care spun despre ele că sunt părinți relaxați sunt așa de relaxate tot timpul sau sunt și ele oameni.

Îmi mai amintesc de prietena mea care mi-a zis că în trei ani și ceva a țipat de vreo cinșpe ori la copilul ei, iar eu, cu puțin ajutor de la Dumnezeu, țip de numai cinște ori într-o săptămână.

Fetița mea a schimbat registrul, a trecut la „Zum zum zum, abiuța mea”. Se uită și ea în oglindă și îmi zâmbește. Un zâmbet sincer. O aud cum zice „maaaami” într-un fel duios, de parcă ar vrea să-mi spună „Știu că-i greu”.

Da, copilul meu este mult mai înțelept decât mine.