Profesor de Ucigologie: Jocurile Sunt de Vină Pentru Uciderile în Masă

in #steemromania6 years ago

Iar s-a rezolvat! Și nu o zice (din nou) oricine, ci profesorul de “ucigologie“ Dave Grossman, fost ranger în armata SUA, actualmente vârf de lance al grupului de lobby Asociația Națională a Purtătorilor de Arme (NRA), cea mai mare sperietoare din congresul american. N-am știut să traduc mai fain Killology.

Faptul că a scris o carte aparte - On Killing: The Psychological Cost of Learning to Kill in War and Society, care este folosită și ca manual în cadrul FBI - îi dă, deci, un soi de autoritate în materie omului. Lt. col. Dave Grossman, care în ultimii 20 de ani și-a dedicat mare parte din timp antrenării forțelor de ordine și militare, își începe bine discursul legat de cauzele ce au dus la creșterea alarmantă a uciderilor în masă cu arme de foc în societatea americană, dar îl termină adesea într-o parte. Păi na, dacă promovează dreptul fiecărui cetățean american de a purta arme de foc, nu poate da vina pe cine le împarte cu dărnicie.

După mine, una e să îi dai aproape oricui dreptul să dețină și să poarte (mai multe) arme de foc, alta să reglementezi mai strict accesul la ele. Nici să ții arma încărcată pe masa din bucătărie când copiii sunt la masă, de teamă că ți-i fură omu' negru din scaune, nu mi se pare o idee bună. Dar chiar și așa, dacă unul dintre copii iese cu ea în fața casei și rade juma' de cartier, nu părinții lui sunt de vină, nici copilul, ci jocurile video cu pac-pac, care i-au șoptit să facă asta. Probabil că asta ar fi concluzia la care ar ajunge Dave Grossman, nu care cumva să le fie producătorilor de arme afectate vânzările. Probabil.

dave_gossman_nra_video_games_are_bad_very.jpg
Dave Grossman are un cuțit mișto. Sus, într-o ramă, deasupra șemineului.

Fie că o crede sau nu (la urma urmei, omul e pe ștatul de plată al NRA și are niște cărți de vândut), în cadrul unui seminar de trei ore intitulat Sheepdogs! The Bulletproof Mind for the Armed Citizen, pe care l-a ținut la Dallas cu ocazia celui mai nou congres NRA, Dave Grossman nu și-a concentrat ideile pe examinarea psihologiei din spatele uciderilor. În schimb, după cum au observat cei de la ThinkProgress, omul nostru s-a grăbit să picteze o versiune apocaliptică a amenințărilor cu care se confruntă America, într-o predică adresată unei audiențe formată în mare parte din bărbați, majoritatea de vârstă mijlocie și aproape toți albi.

dallas-nra-convention-2018.jpg
Imagine reprezentativă pentru un congres NRA în 2018. Universul copiilor.

După el, vina pentru toate uciderile în masă cu arme de foc din toată lumea o poartă media, în special jocurile video, care au creat o generație de ucigași.

“Se întâmplă peste tot. [...] Pe întreaga planetă copiii comit crime cum nu s-au mai văzut în istoria omenirii,“ a zis Grossman.

Sună ca și cum armate de copii de pe mapamond par să se fi radicalizat și mai toți au acces la arme. Serios?!

“Nu este vorba despre arme, ele au fost tot timpul acolo. Sunt filmele și emisiunile bolnave de la TV și mai ales jocurile video bolnave de pretutindeni, care creează copii bolnavi.“

Ah, mă scuzați.

Jocurile Call of Duty (ca să luăm cea mai intens promovată și bine vândută franciză de shootere din istoria recentă a jocurilor video, dar și cea mai blamată de către cei ca Grossman) pot fi numite oricum, mai puțin bolnave. Da, e posibil să ți se zbată un ochi în orbită când te trezești cu un Quick Time Event nepoftit în față sau să adormi, în cazul unora dintre titlurile mai recente din serie. Dar se presupune că este o datorie la mijloc, iar dacă nici Call of Duty nu ne învață asta așa cum trebuie...

Lăsând gluma la o parte, de menționat că Grossman a dat drept exemplu “masacre“ precum cele de la școala primară Sandy Hook și liceul Parkland, cel din Dublane, Scoția în 1996, criza ostaticilor de la teatrul din Moscova în 2002, precum și masacrul din insula Utoya, Norvegia în 2011. A mai zis și că America Latină ar fi un “strident teatru de război“, despre care nu auzim nimic la emisiunile de știri. E vina noastră dacă nu deschidem televizoarele.

Grossman a trecut peste detaliile din spatele tragediilor respective, evitând să aducă în discuție sănătatea mintală a atacatorilor, faptul că unitățile speciale rusești au folosit un gaz necunoscut când au năvălit în teatru, omorând, se pare, zeci de ostatici, sau că Anders Behring Breivik, cel care a împușcat mortal 77 de oameni la pas pe insula Utoya era un activist de extremă dreaptă.

codmw2.jpg
Adam Lanza s-ar fi jucat ore întregi Call of Duty, înainte să dea iama în școala Sandy Hook. Mă îndoiesc însă că era întreg la minte.

news-and-politics-2012-08-norway-massacre-inset-10-breivik.jpg
Anders Behring Breivik nu și-a negat crimele. Se teme doar că lumea va crede că este nebun, iar ideile sale demente.

Grossman a avut însă grijă să se concentreze pe câteva puncte cheie, având ca scop susținerea ideii că jocurile video au dat naștere unei Generații de Asasini. Assassination Generation, cum se numește treaba în engleză, este o carte al cărei principal autor este chiar Grossman, și care poate fi achiziționată de pe Amazon în diferite formate. El susține ideea că serviciile de securitate nu vor fi niciodată în stare să-i protejeze așa cum trebuie pe cetățenii țării, de unde reiese că responsabilitatea de a fi pregătit să se confrunte cu uciderile în masă de acest fel îi aparține proprietarului american de arme. 24 de ore din 24. 7 zile din 7.

Așadar, dacă e să ne luăm după Grossman, copiii americani ar trebui să iasă din case numai însoțiți de părinți înarmați, inclusiv la joacă. Și ferească sfântul de o dispută între două mămici supărate, dacă odraslele lor ajung să se păruiască în groapa cu nisip din cine știe ce motiv. Oh, mama ta a zis că mama mea e urâtă?! Ei, stai așa. Maaaaammiiiii!

mommy-gun-e1526079216635.jpg
Numai în America. În curând, cățelele vor putea deține legal arme, ca să-și protejeze puii.

“Know that your sacrifice is for a noble purpose, you must believe our nation needs you as armed, informed and prepared citizens. Around the planet there are elite military teams standing by and they’ll get there in an hour, two, two days…But two nations play the game differently, Israel and US… For those of us who train, those of us who are good, we yearn for the opportunity.” a mai zis Grossman.

Adică Statele Unite și Israel sunt națiunile alea bune, care se antrenează constant și tânjesc după ocazie. Ocazia să ce? Mă îndoiesc că elitele militare “sovietice“ sau mexicane pun la cale invadarea Americii într-o oră sau două. Două zile? Hai, trei...

good-die-mate.jpg
Dușmani peste tot!

Privind la rece, cu statistici în față, realizezi că retorica lui Grossman are șanse mari să fie exact ceea ce poate presupuneai că este. O scuză pentru a justifica opoziția față de orice modificare a legislației pentru controlul armelor, indiferent cât de tare strigă că și-o doresc copiii aflați în pericol.

Întrebat dacă ar putea exista alți factori responsabili pentru rata crescută a criminalității, mai ales în America Latină, care a avut de tras zeci de ani de pe urma intervențiilor americane și Războiului Împotriva Drogurilor, răspunsul lui a fost următorul:

“Acești factori sunt importanți, dar au fost mereu acolo - sărăcie etc. - așa-i la ei. Trebuie să te întrebi care este noul factor. Avem dinamica asta a unei media bolnave. Este exportul nostru către lume... Această violență [a produsului] media creează reprezentarea deformată că avem de-a face cu o lume malefică și trebuie să mă duc să-mi cumpăr și eu.“

În încheiere, n-ar strica să urmăriți și câteva interviuri televizate cu Grossman. Cine știe, poate că suntem noi nebuni.

Voi ce v-ați cumpărat astăzi?

S14v.gif

de KiMO

Coin Marketplace

STEEM 0.31
TRX 0.12
JST 0.033
BTC 64341.19
ETH 3145.13
USDT 1.00
SBD 4.00